Stiri mass-media
(F.R.Gh. - observator.info)
Deunăzi, un meşter popular mi-a spus o vorbă de duh - în timp ce-şi aranja blidele de lut smălţuite: „arta nu se naşte decât în suflete mari”. Este şi ideea care m-a făcut să cred că pictorul arădean Dan Merisca este un ales. Ce mult trebuie să însemne acest cuvânt – demonstrează în pictură, în ceea ce face de peste 10 ani. Un tânăr „departe de lumea dezlănţuită”, vrăjit de natura înconjurătoare, darul suprem dumnezeiesc. Cu Dan poţi vorbi orice, poţi dezbate orice temă - pentru că, oricum, în doar câteva minute totul ajunge la pictură, locul în care şi-a găsit mântuirea, propunând prin ceea ce pictează – un drum al (re)cunoaşterii spre Lumina cea neapropiată. Cu Merisca se întâmplă ceea ce se întâmplă atunci când un om se (re)întâlneşte cu Dumnezeu în spirit. Şi asta doar pentru că a VRUT, a tânjit după Lumină şi Adevăr, iar arta - prin talentul cu care a fost hărăzit i-a deschis magnifica Poartă. În urmă cu ani – pictura sa însemna căutare febrilă în culori grele, fierbinţi, violente – vârtejul lumii în care intrase, în care toţi intrăm. Studiul intens, munca alături de câţiva maeştri, propriile experienţe, miile de pânze în care penelul său căuta limpezire – au înscris ani şi ani de muncă intensă. După tematica nudului – „care nu a fost decât o simplă etapă de trecere” – am ajuns la natura care mă fascina”. Acelaşi val de culori crude, incandescente au săpat pânzele lui Merisca – o lungă spovedanie a unei tinereţi bine „risipite” în căutarea Adevărului. „Culoarea trimisă într-o anume Lumină, aduce pace! Mi-am găsit, în sfârşit, drumul. Este o Lumină pe care o urmez neîntrerupt în lucrările mele, fie că e vorba de natură, flori, peisaje, chipuri. Este lumina dumnezeirii, binecuvântând întreg pământul!”. Aşa (s-)a ajuns pe tărâmul frumuseţilor diafane, florile – un omagiu profund, suprem adus mamei, post-mortem. „ Sunt florile car nu au ajuns niciodată să-i mângâie chipul...” (Felicia R.Gheorghe - observator.info)
Picturile expuse de cromato-terapeutul Dan Merisca se adresează medicilor şi celor în devenire, precum şi iubitorilor de artă care sunt aşteptaţi să viziteze acest vernisaj la sediul Expo Arad în perioada 6-7 noiembrie, între orele 10-18.
(Annamária Bálint - observator.info)
Vizitatorii au luat ieri standurile cu asalt
Sute de cadre medicale şi nu numai au fost prezente ieri la deschiderea oficială a târgului Ar-Medica, la care au luat cuvântul reprezentanţii tuturor sectoarelor medicale. Este vorda despre deschiderea celei de-a XVI-a ediţii a Târgului internaţional de medicină, aparatură medicală, aparatură de laborator, farmacie, stomatologie, ortopedie şi servicii conexe.
Standurile celor peste o sută de expozanţi din ţară şi străinătate au fost luate cu asalt, încă de la primele ore ale dimineţii. S-a cumpărat de la halate şi mănuşi de unică folosinţă până la aparate. În domeniul stomatologiei, în târg se găsesc aparatură, instrumentar, materiale pentru cabinete, laboratoare de tehnică dentară şi consumabile stomatologice. De asemenea, sunt prezentate ultimele noutăţi în tomografie computerizată, vizualizare prin rezonanţă magnetică, ultrasonografie şi ecocardiografie, ultrasunete, radioscopie, raze X, radiologie Doppler. Nici în acest an din târg nu lipsesc cauterizoarele, laserele, ochelari, microscoapele, echipamente şi instrumentalul chirurgical, stetoscoapele, tensiometrele, termometrele, seringile, sterilizatoarele cu aburi şi cu aer fierbinte. Pe lângă toate acestea, vizitatorii îşi pot achiziţiona şi obiecte pentru terapii, cum ar fi tălpici magnetici pentru tratarea reumatismului, la preţul de 70 de lei şi aparate de masaj cerebral la preţul de 50 de lei. Cei care doresc să îşi achiziţioneze un scaun stomatologic trebuie să ştie că preţurile diferă în funcţie de dotări, acesta porneşte de la 5.675 euro cu TVA inclus. Şi dacă tot vorbim despre stomatologie, în târg, la intrarea în pavilionul A, doctorul Dan Merişcă, care este şi pictor, prezintă vizitatorilor terapia prin artă. Doctorul stomatolog spune că aceste tablouri sunt ideale pentru cabinetele medicale, deoarece ameliorează diferite stări afective. De asemenea, în aceste zile, Expo Arad Internaţional, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor, Colegiul Medicilor Arad, Colegiul Medicilor Dentişti şi Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România organizează, pe toată perioada targului, conferinţe tematice.
Implat în premieră la Ar-Medica
Astăzi, cei care vizitează târgul după ora 16.00, vor avea ocazia să participe, în premieră la Ar-Medica, la realizarea unui implant de mărire a buzelor şi la o intervenţie de îndepărtare a tatuajului (prima şedinţă fiind gratuită). De asemenea, cei care vizitează târgul au ocazia să vadă şi ultimele modele în materie de maşini, deoarece între cele două pavilioane are loc un salon auto la care sunt prezenţi dealerii din Arad. Târgul va fi deschis astăzi şi mâine de la ora 10.00 la 18.00, iar preţul de intrare este de 2 lei.
(Claudia Untaru - glsa.ro)
Mâine, la Expo Arad se deschide Târgul AR-Medica, în cadrul acestei manifestări expunând tablouri cu tentă de terapie cromatică, tânărul şi cunoscutul pictor Dan Merisca. Tablourile cuprind o tematică specifică toamnei, culorile ruginii iluminând finalitatea solară a anotimpului. „Florile, în special crizantemele de un roşu închis, stins - aduc linişte în suflet, cromatica utilizată fiind aleasă în scop terapeutic pentru toţi cei aflaţi în suferinţă fizică / psihică. Vernisajul va fi prezentat de medicul Fluieraş. Mergeţi şi vizitaţi târgul şi expoziţia, merită din plin.
(F.R.Gh. - observator.info)
Lucrările artistului plastic Dan Merisca pot fi admirate începând de astăzi, pe perioada 5 – 7 noiembrie 2009, date între care Expo Arad Internaţional organizează a XVI-a ediţie a târgului Ar-Medica – târg internaţional de medicină, aparatură medicală, aparatură de laborator, farmacie, stomatologie, ortopedie şi servicii conexe. Dan Merisca se consideră, de ceva vreme încoace, a fi exponentul unui curent care se rezumă la expresia „Terapie prin artă”, iar invitația de a expune pe pereții holului sălii de la EXPO aparține președintelui Colegiului Medicilor Stomatologi, dr. Ioan Fluieraș. Dan Merisca nu este la prima acțiune de acest gen: o expoziție permanentă – un fel de interfață între artă, terapie și suferință – se află într-o clinică din Italia, iar o alta la Timișoara, în Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială a doctorului Emil Urtilă. „Expun peisaje și florale văzute în lumina caldă a toamnei. Sper să bucur privirile vizitatorilor” – ne-a spus artistul despre a cărui activitate puteți afla mai multe vizitând site-ul său personal http://danmerisca.ro/.
(Lucian Valeriu - vestic.ro)
ARAD - Pictorul Dan Merişca, invitat de Colegiul medicilor, organizează, la pavilionul A al Expo Arad Internaţional, expoziţia „Terapie prin artă”.
Vernisajul va avea loc miercuri, 4 noiembrie, ora 11. Prezintă dr. Ioan Flueraş.
(V.F. - aradon.ro)
Cunoscutul pictor arădean Dan Merisca va expune – la invitaţia Colegiului Medicilor – un set de tablouri în cadrul Târgului AR-Medica ce se va desfăşura la începutul lunii noiembrie. Tematica florală şi peisagistica păstrează culorile calde şi calme ale toamnei adâncite în lumini galben-ruginii – lucrările având un scop bine precizat „terapia prin artă”. Este deja a doua expoziţie de acest gen, Merisca debutând cu astfel de tablouri în toamna anului trecut – într-o clinică privată din Timişoara. „Vernisajul va avea loc cu o zi înaintea deschiderii târgului medical. Voi aduce probabil 12 lucrări proaspete – pictate în această toamnă. Am încercat să surprind doar căldura şi lumina pe care le-am transpus în peisaje şi flori. Arta este în esenţă – terapie, cromatica aleasă aducând linişte şi lumină în sufletele zbuciumate.” Deşi tânăr, Merisca şi-a deschis un vad din ce în ce mai larg de audienţă la public, pictura sa adresându-se însă, tuturor. „Vreau ca, indiferent cine priveşte un tablou pictat de mine – să alunece – datorită căldurii culorilor – în natura primordială, sublimul Eden creat de Dumnezeu pentru noi, acea natură pe care am distrus-o de-a lungul timpului. Întoarcerea la natură, la căldură şi lumină înseamnă întoarcerea la Dumnezeu. E drumul subtil şi sublim al artei către Înţelepciunea divină. Este terapia vindecării şi a întoarcerii Omului spre Dumnezeu, desăvârşindu-se” – motivează pictorul arădean lucrările care de-acum înainte îi vor fii definitorii.
Gyermeknap alkalmából a megyei kórház 2-es számú gyermekgyógyászati osztályán muködo Ludotéka játszóházban kedves meglepetéssel várták a kis betegeket. Dan Merisca aradi képzomuvész festésre ösztönözte a gyerekeket, a rajzok elkészülése után pedig okleveleket osztott ki közöttük. „Ezeknek a kis apróságoknak is szükségük van egy kis színfoltra, úgy gondoltam, egy kis örömöt szerzek nekik. A politikusok miccset és sört osztogatnak, én vidámságot” – nyilatkozta a festo, aki a színterápia híve és szeretettel vinné tovább ötletét minél több gyermek közé. Akár mások is támogathatnák…
A 2-es pediátria alagsorában muködo Ludotéka játszóház egyébként 2006-ban alakult a megyei gyermekvédelmi igazgatóság és a kórház közötti megállapodás során. A játszóházban a kórházba beutalt gyermekekkel foglalkoznak, így enyhítve a betegség okozta kellemetlenségeken.
*click pe poză pentru marire
(Tribuna Universităţii )
Marti seara, la Three Bean Coffee Arad (str. M. Eminescu, nr. 28), a avut loc vernisajul expozitiei de pictura „Numai iubirea” a pictorului Dan Merisca.
În fata unui numeros public, prof. Virgiliu Jireghie a facut o incursiune în universul creatiei artistului.
*click pe poză pentru marire
(Adevărul De Seară )
Interviu cu pictorul aradean Dan Merisca, reprezentant in Romania al prezenteismului
Intro-o perioada tulbure pe care o traverseaza arta aradeana, suferinda in principal din cauza propriei inchistari si auto-suficiente, se resimte o nevoie tot mai mare de reintoarcere la valorile autentice, traditionale. Unui post modernism obosit si viciat de caldura publicului, Dan merisca ii opune puseul de lumina al neo-renascentismului. Intocmai ca in mitul cavernei propus de Platon, vor exista destui pe care ii va deranja lumina reala si vor prefera semiobscurul comod al pesterii. Exista insa destui care au fost lezati – in mod voit sau nu – in drumul lor de cautare a valorii autentice. Lor le vorbeste acum Dan Merisca.
- Domnule Merisca, in primul rand as dori sa ne impartasiti momentele definitorii ale vietii si carierei dumneavoastra, incepand cu primii pasi in arta si punand accent pe cele mai importante realizari.- Inca de mic am avut inclinatii inspre domeniul artei vizuale. Am cautat mereu lucruri noi si nu m-am multumit cu ce mi s-a oferit initial. In 1994 am avut ocazia sa ajung la Roma, unde am realizat ca am ajuns in locul ideal pentru a-mi dezvolta si cultiva pasiunea. Am avut privilegiul de a-l intalni pe maestrul Giaccomo Profilli, al carui discipol am devenit si care mi-a re-definit unele preconceptii pe care le-am avut in arta. Mi-a spus ca unele lucruri sa le uit, sa cred in ceea ce imi propun sa fac si sa nu renunt niciodata la nevoia de auto-depasire pentru a realiza ceva in arta. Am fost atras imediat de extraordinara mostenire estetica a lui Caravaggio, in special de luminozitatea selectiva a formelor din intuneric adanc. Mediul a fost mai mult decat propice – am cunoscut pictori ca Antonio Gentile sau Giaccomo Profilli, care m-au ajutat foarte mult sa progresez. Roma te schimba. Nu e nevoie decat sa fii respectiv la ceea ce ti se poate oferi. Cladirile, strazile, praful din Roma mi-au determinat definitiv stilul in arta : intoarcerea la Renastere, la izvoarele artei autentice. In 1998 am revenit in tara, unde am intampinat diverse reactii, dar am ales sa imi continui neabatut drumul meu. Am realizat fresca pentru biserici, am expus in Palatul Cultural, in galerii de arta, dar si in locuri mai putin conventionale. In 2000 am fost invitat in Cenaclul “Ion Andreescu”, in cadrul caruia am avut ultima iesire in public. A urmat o perioada de schimbari in viata mea – am cunoscut-o pe sotia mea, care mi-a completat ceea ce nu stiam din partea boema a existentei mele. Asta s-a concretizat in arta printr-o sclipire in culoare si lumina. In 2001, am fost recrutat in randul prezenteistilor, expunand in diverse muzee din Italia si Romania.
- Ati putea descrie pe scurt oscilatia stilurilor artistice abordate in cariera?
- Am pornit de la abordarea romantica, alegand ca tematica peisaje din natura, urbanistica Romei, dar in special lumina. Lumina este mentorul meu absolut in arta. In decursul carierei am avut diverse tematici : subiecte biblice, portrete, nuduri.
- Care este scopul artei dumneavoastra si cum ati defini stilul care v-a consacrat?
- Readucerea publicului la expozitii , fie ca este vorba de galerii specializate, fie locatii neconventionale. Arta trebuie sa ajunga la oameni, iar noi trebuie sa facem lumina. Cultura este o parte esentiala din viata unei comunitati iar fara cultura nu putem merge mai departe. Arta mea inseamna neo-renascentism cu influente din Caravagiio si sensibilitate de Rembrandt. Totul pliat pe filozofia prezenteista : inveti din trecut, traiesti intens prezentul influentand decisiv viitorul.
- O intrebare mai delicata : cum priviti arta aradeana?
- Se face putina arta de calitate. In tot ceea ce se face, pornind de la calitatea in sine si terminand cu relatia cu publicul, ar fi cu siguranta loc de mai bine. Daca acum cativa ani am avut incredere in drumul artistilor profesionisti organizati, in Arad, acum spun ca o schimbare este absolut necesara. Mi-e teama ca acest trend descendent va lasa un vid in sufletul colectiv, care va fi umplut de kitsch si prost-gust. Artistii au nevoie sa se exprime profesionist, insa pe intelesul oamenilor si in cea mai stransa colaborare cu ei.
- Detaliind putin pe domeniul tehnic, ce credeti despre neo-modernismul devenit litera de lege in Uniunea Artistilor Plastici?
- Este o alta forma de exprimare, nu as dori sa ma pronunt prea direct. Fara indoiala exista sclipiri, se prezinta in cazuri izolate. Ceea ce reusesc ei per-total este sa se auto-izoleze. Pana la urma, e problema lor cum procedeaza. Daca ar fi sa le dau un sfat, le-as spune sa aiba grija de public, nu numai de un cerc de prieteni.
- In ce directie ar trebui actionat pentru a imbunatati situatia artei aradene ?
- E nevoie de deschidere si renuntare la egoism. Trebuie anihilata lupta surda din mediocritate si inaugarata solidaritatea in scopul inaltarii. Impreuna vom putea reusi. Cand se unesc din suflet pentru suflet, fortele creatoare port aduce Lumina.
- Domnule Merisca, suntem siguri ca msajul dumneavoastra va avea ecou iar neo-renascentismul va readuce valoarea culturala autentica. Va Multumim!
(Informatia Aradului - Florian Matei)
ARAD - Natura este inspiratoarea pictorului Dan Merişca, un pictor care pictează alternativ în România şi Italia.
Lucrările lui Dan Merişca sunt proiecţii ale motivelor naturale, ale perisajului, în imaginar. Skepsisul acestui imaginar plastic este un adevărat manifest de ultimă oră, ecologist, un avertisment legat de pericolele pe care le presupune abandonarea naturii sub aspectul civilizaţiei tehnice, industriale şi postindustriale.
Pictorul are simultan trei expoziţii care pot fi vizionate în trei galerii arădene.
La Galeria „Antica” pictorul are o expoziţie permanentă, desfăşurată în trei saloane. Primul salon cuprinde prin decorul floral sugestiv, odihnitor, static, prin persaje.
Inspiraţia biblică îl urmăreşte pe artist şi în al doilea salon, în care „Profetul Habacuc” este o reflexie pe tema profeţiei, a iluminării, în tonuri rembraudtiene. „Peisajul campestru” face elogiul lumii patriarhale, iar „Impactul luminii” este o posibilă premoniţie apocaliptică. „Colinele romane”, persaj italian, este o sugestie antinomică a lumii: pământul cald, cerul rece.
Expoziţia Dan Merişca de la Galeria Jelen se distinge mai cu seamă prin manifestul vizual în favoarea perpetuării planetei. Extazul câmpiei înflorite domină această expoziţie („Flori de câmp”).
În spaţiul consacrat picturii sale de la Three Bean, arta devine poveste atractivă, povestea unei plante de cultură, peisaj columbian, cafeaua din stadiul de sămânţă până la coacere („Cultura de cafea”).
Petru M. Haş
ARAD - Luni, la Galeria Antica de pe Calea Romanilor, pictorul Dan Merisca si-a vernisat o noua expozitie, în care militeaza iarasi, cu mijloacele artei plastice, desigur, pentru o natura ( si umana?) cât mai curata.
“Pictez florile pe care nu i le-am putut oferi mamei” – marturiseste tanarul artist plastic Dan Merisca, intr-un moment... rasfatat al vietii sale, la care a ajuns dupa ce a platit tributul cuvenit boemei, cautarii, exercitiului “gol de substanta”, rebeliunii. Con-vertit, in plan personal la metafizica usor traductibila a noului protestantism, credinta sa autentica pare sa se resfranga, trecand prin aceleasi retorte, in pictura-i delicata si puternica totodata, precum mangaierea pro-vocatoare de frisoane a unui verset biblic. Nu e nicio exagerare in a afirma ca impresionismul “de scoala proprie” – in traditia, atat de usor de argumentat (cel putin in plan local) a lui Mihai Takacs-, cu substrat crestin, practicat/asumat de Dan Merisca e o vitrina altar a unei importante tendinte estetice contemporane, la nivel international. Caci e greu, altfel, sa argumentezi succesul de care tanarul aradean se bucura in tari precum Italia sau Brazilia...
Usor de gasit pe peretii galeriilor mai mult sau mai putin conventionale din Arad, lucrarile lui Dan Merisca infatiseaza o lume in care ti-ar placea daca nu sa locuiesti tot timpul, macar sa-i fii rezident pentru momentele in care dai melancoliei ce-i al cezarului, iar cezarului cele ce-s ale lui Dumnezeu.
(AVANCRONICA - Lunar aradean de cultura si civilizatie - L.V. )
Joi dupa-amiaza, în prezenta unei asistente selecte, la Galeria JELEN s-a vernisat expozitia de pictura, "Florile câmpului", a interesantului pictor aradean, Dan Merisca
Arad – V.T.D. – Incepand de miercuri, Sala “Clio” a Muzeului judetean (str. Horea, nr.8) gazduieste lucrarile de acuarela a mai multor doamne : Elena Botan, Maria Frunea, Ursuleanu Letitia, Toth Ana, Florica Lazar, Iudith Csernyanszky, Dan Merisca care s-au gandit sa ne incante privirile cu gratioasele lor lucrari, pictate parca in savele primaverii. Dar iata si parerea autorizata a unui specialist, criticul de arta Dan Lazarescu : “D-na Ana Toth face o figura mai mult decat onorabila, cu cateva lucrari de o frumusete indecibila”, in timp ce Iudit Csernyanszky este “esezata la loc de cinste, cu niste acuarele teribil de laborioase.” In vreme ce la d-na Botan, “de la portrete si pana la peisaje, totul este prins cu un simt al frumosului care-i este particular.” Despre singurul barbat “expus” intre atatea femei, adica pictorul Dan Merisca, criticul sustine ca practica “o acuarela deosebit de densa, lucrata pe o hartie englezeasca, ceea ce-i confera un caracter finit, implacabil.” In concluzie, o expozitie unde merita a se zabovi putin.
(ADEVARUL – JURNAL ARADEAN)
Din portretizatorul modest al bucuriilor sale subiective, tanarul artist aradean a devenit cronicarul frumusetilor obiective – si asta beneficiind de un singur (dar ce urias!) sprijin : dragostea sa pentru pictura.
Am mai scris despre arta lui Dan Merisca acum vreo 6 ani, pe cand tanarul meu vecin, singur-cuc, doar cu aspiratiile sale pe care nu avea cui le impartasi,inghesuit intr-ogarsoniera din Vlaicu, confort nedefinit, picta in draci pe subiecte nedefinite, avea un program nedefinit, un discurs asisderea si visa daca nu sa ajunga ca Leonardo, macar sa-i vada Cina de la doi metri.
Astazi Dan locuieste intr-un apartament de trei camere, tot in Vlaicu, dar in partea unde vin taxiurile la comanda, are o sotie si doi copii frumosi de parca i-a facut la comanda, una dintre camere ii este atelier si picteaza la comanda pentru bogati din Italia, Germania sau, mai nou din Coreea de Sud.
De la “nedefinit” la “comanda” e o cale pe care nu oricine o parcurge in 6 ani, nici macar in 66, si de cele mai multe ori pur si simplu nu o parcurge pentru ca nu stie pe unde s-o ia sau care-i calca lui. Imi place sa cred ca Dan a gasit-o si e pe drum. Pe cel pe care si l-a dorit atunci cand nici macar nu avea cui sa se planga ca nu-l gaseste.
E vulgar si neproductiv sa reproduci dovezi grafice ale unor lucrari de pictura intr-un ziar. Dar daca veti avea sansa sa priviti de aproape lucrari semnate de Dan Merisca, intr-un salon expozitional sau spatii mai putin conventionale, ati face bine sa-mi urmati sfatul si sa nu ratati evenimentul. Indeosebi florile sale impresioneaza prin autenticitatea cu care sunt puse sa insemne ceva important, unic in raportul “Ceva”-ului cu cotidianul, pe cat de suav-poetic redat, pe atata de ferm si usor de descifrat – daca suntem in stare sa mai vedem cu partea aceea a sufletului cu care ne ferim sa venim la serviciu...Daca Dan va evolua si peste stagiul acesta, sigur vom fi mandri sa-l vedem macar la televizor – si nu mandria noastra e importanta in ecuatia asta (pe care, culmea, nici nu patiti nimic daca o ignorati!), ci sensibilitatea pe care daca nu lupti sa o (re)castigi, mai bine sa nu te lauzi ca ai fost om candva.
Feedback (16.01.2008)- Cipri, cu siguranta un prieten al artistului Dan Merisca, ii lasa acestuia un post sub articolul pe care cotidianul nostru i l-a dedicat ieri, in pagina consacrata aradenilor valorosi. "Iti doresc sa ai mereu claritate si viziune, sa poti reda pe panza ceea ce doar ochii si sufletul tau strabat. Acele teritorii nedescoperite si nedeslusite de muritori... Felicitari, Giuvi!" - sunt cuvintele concluzive ale cititorului nostru.
(OBSERVATOR ARADEAN - L.V. )
Artistul plastic Dan Merisca isi expune asta-seara, pe holul Filarmonicii de Stat aradene, lucrarile de grafica, cele in tempera, acuarela, hidroil – in cea mai mare parte avand ca tematica pastelul, in conformitate cu anotimpul prin care trecem... desi numai o iarna adevarata nu se poate spuna ca traversam, cel putin deocamdata. Vernisajul, despre care ne-a marturisit ca “este unul legat de eveniment, neconstituindu-se, neaparat, intr-o prezentare generala a lucrarilor reprezentative” va deschide un concert de colinde, prestat de cei de la Quo vadis. Lucrarile sale, incadrabile curentului neoimpresionist, au avut parte de o buna receptare inclusiv in Italia – un argument, credem, suficient de incitant pentru a va indemna sa le admirati, astazi, incepand cu ora 18.
(OBSERVATOR ARADEAN - L.V. )
In data de 11 octombrie 2001 orele 18, in foaierul Palatului cultural din Arad, a avut loc, in prezenta unui public exigent, rafinat si cunoscator, vernisajul expozitiei de pictura intitulata “TITANII MUZICII UNIVERSALE” a pictorului aradean DAN MERISCA. Pictorul expune 31 de lucrari, ulei pe panza reprezentand portretele celor mai mari creatori, compozitori de muzica clasica si opera, printre care : L. Van BEETHOVEN, GEORGE ENESCU, F. CHOPIN, HECTOR BERLIOZ, G.VERDI, RICHARD WAGNER, P.I. CHAICOVSKI, I. SEBASTIAN BACH, F.LISZT, W.A. MOZART, G. PUCCINI, I. STRAVINSKI, F. MENDELSON, F. SCHUBERT etc. Cele 31 de portrete sunt lucrate intre tehnica naivexpersionist, sunt un omagiu adus acestor titani ai muzicii clasice universale. Expozitia a corespuns si cu deschiderea stagiunii de toamna a Filarmonicii de Stat din Arad.
Pictorul DAN MERISCA este un meloman notoriu indragostit de muzica clasica si de cea moderna, dar celebra : JAZZUL, pictorul mai sustine ca la inceput a fost SUNETUL, caci cu siguranta, bunul si atotputernicul Dumnezeu, cand a creat lumea, Universul a avut un FUNDAL SONOR, MUZICAL, probabil muzica clasica : BEETHOVEN, VERDI, MOZART, PAGANINNI sau BACH...
Chiar marile descoperiri si progrese ale omenirii au avut ca sursa de inspiratie un fundal muzical, iar fara muzica lumea ar sucomba in cateva luni, mai sustine pictorul DAN MERISCA.
“Muzica si medicina naturista vindeca cel mai bine orice boala, medicamentele, pe langa ca nu vindeca, creeaza o noua boala : FARMACO DEPENDENTA...”
Expozitia personala a pictorului DAN MERISCA din foaierul Palatului Cultural din Arad a fost deschisa pana in data de 25 octombrie 2001.
(Viaţa Arădeană - AMEDEO CAFTANGIOGLU)
“Toamna atrage dupa sine melancolie si prea multa tristete. E anotimpul in care plangem cel mai mult. Totul se ofileste pana si culoarea...
Tocmai de aceea, pentru a nu cadea prada disperarii, in ireversibl, vinul e singurul remediu, vinul bun, rosu tamaios si dulceag amarui, acompaniat de o partitura de JAZZ sau o melodie de Chick Korea sau Charley “Bird” Parker.
O betie discreta, lejera, cu un vin bun si JAZZ de calitate, te propulseaza din realitatea cenusie, plictisitoare si oribila, intr-o alta dimensiune fericita a timpului circular, te inspira, iti pune in functiune imaginatia, conexiunile cerebrale sunt mai mobile, trupul se incalzeste, iar pofta de-a lucra e peste masura.
Romani obisnuiau sa spuna "IN VINO VERITAS”. Pornind de la aceasta sintagma eu spun ca : “IN VIN E TOTUL, CHIAR SI NEMURIREA”.
Aceste picturi sunt rezultatul unui test, al unui experiment: dragoste nemarginita, vinul rosu si instigator si JAZZ-ul, o muzica cerebrala , culta si dificila... asa s-au nascut aceste picturi...”, ne marturiseste pictorul DAN MERISCA, care in data de 13 septembrie 2001, orele 18, si-a vernisat ce-a de-a III-a expozitie personala, intitulata “STROPI DE JAZZ”, in foaierul Palatului Cultural din Arad.
Intr-adevar, in cele 28 de lucrari pe care le expune pictorul DAN MERISCA, ne arata ca, ce a facut, ce a lucrat pana acum; e de domeniul trecutului, iar noile lucrari exprima o noua viziune, conceptie asupra lumii si realitatii in care traimsi ne ostenim uneori degeaba, realitate interpretata si gratie dionisiacului, JAZZ-ului, inspiratiei divine si iubirii fidele si nemarginite.
Din punct de vedere tehnic, lucrarile sunt efectuate in tempera diluata, ce lasa impresia unor acuarele, combinate cu acrilic pe un suport special, o panza fina, gata preparata, in maniera abstracta, un abstractinism formal, nonfigurativ cu intentii usor expresioniste, atingand astfel si zona TASISMULUI.
Dinamism, culori crude, atmosfera trepidanta cu vibratii simultane, sunete in zbor si bacanale nesfarsite...
Imbatati-va spre a nu fi fiii martirizati ai tompului care va inconvoaie spinarea si va apleaca la pamant... Iata mesajul acestor opere care constituie un nou drum al tanarului pictor DAN MERISCA... indemnandu-ne sa ne imbatam cu vin, cu poezie, cu virtute, cu JAZZ, cu pictura, cu F.M. DOSTOIEVSKI, cu disperare, cu nopti valpurgice... dupa cum va e felul, dupa cum va e puterea. Daca a reusit sa convinga sau nu exigentul consumator de arta de noua sa viziune, de noul sau drum pe care artistul plastic DAN MERISCA ni-l propune, asta fiind o chestiune de timp, pentru ca expozitia este, de fapt, un experiment interesant pe care-l consider un nou capitol in cariera acestui pictor tanar, visator, ambitios, sanguinic si talentat.
Mai adaug, pentru o mai corecta informare si cunoastere, ca pictorul DAN MERISCA s-a nascut la 6.02.1973
Este membru al Cenaclului “ION ANDREESCU” din Arad; unde expune cu regularitate alaturi de membrii cenaclului si are lucrari in colectii particulare si lucrari decorativ-ambientale in firme private (TEMPERA pe PERETE) cu profil alimentar.
Intr-un cuvant, un pictor care vrea sa intre-n viitor, luptandu-se inca de pe acum cu nisipul eternitatii, cu posteritatea.
(Viaţa Arădeană - AMEDEO CAFTANGIOGLU)
Interviu cu Dan Merisca
- De ce ti se pare ca mai tentanta viata culturala aradeana, stiut fiind ca ai avut o indelunga experienta italiana?
- In primul rand, fiind roman, nascut in Romania, imi doresc sa las cat mai mult din arta mea aici, “alor mei”, fara a fi un patriotism declarativ. Iar in Vestul Romaniei, incluzand Aradul pe un loc de frunte, percep o apropiere mai pronuntata a societatii vizavi de arta, nu atat de tentatiile mercantile ale momentului istoric pe care il traversam.
- Chiar nu te intereseaza deloc aspectul material al muncii tale? Si aici ma refer nu la materialele folosite, ci la recompensele posibile.
- De curand m-am logodit si ar fi poate recomandabil sa ma intereseze aspectul pecuniar al finalitatii muncii mele, insa eu separ net cele doua domenii. Artisticul pur se distinge net de aspectul financiar. Tentatia banului altereaza spiritul autentic al creatorului de arta, ceea ce il descalifica pe acesta chiar si in ochii nespecialistilor, in sensul ca sunt lesne recognoscibile in produsul de arta compromisurile facute.
- Ai modele intre marii artisti plastici ai tuturor timpurilor, sau, mai exact, un tanar pictor are sau nu nevoie de un spirit tutelar, de un mentor?
- Ca model intangibil prin rezultatul eforturilor sale dar si al abnegatiei si devotiunii catre arta – zona care absoarbe toate energiile – pe locul privilegiat al mentorului l-am plasat pe Michelangelo. Un rol important in ierarhia mea de valori il au si Massimo d’Anunzio care a deschis ochii concetatenilor lui prin arta facand o revolutie in Italia prin arta, ajungand chiar prim-ministru, apoi Brancus care o viata intreaga a tacut si a muncit, de departe un geniu al sculpturii. Si pentru a veni catre orizonturile aradene ale artei plastice, il pretuiesc foarte mult pe Onisim Colta pentru detaliile hiperrealiste ale creatiei sale.
- Ultima ta aparitie publica s-a consumat zilele trecute la Lipova, la Simpozionul Sever Bocu. Cu ce te intorci de acolo ?
- Cu un suflu de energie pe care nu mi l-as fi imaginat, deschiderea publicului lipovean pentru fenomenul cultural subliniat si de tanarul critic Gabriel Demeter. Aceasta e o caracteristica tonica, un semn bun ca arta mai are o sansa pe plaiurile aradene. O sansa foarte buna.
(Agenda Aradeana - Adrian Palcu)
Se imbraca in tricou si blugi. Este zvelt si vesel. Are o privire albastra iscoditoare, dar senina. Pleaca in 1994 la Roma cu familia, dar, dupa cativa ani se intoarce in tara pentru a studia Colegiul de Metrologie si Colegiul de Design, pe care le-a absolvit in acest an. Totusi, la Roma se produce acel “cutremur” interior, care ii hotaraste drumul spre pictura. De 10 ani picteaza neintrerupt in tempera si pastel. Se numeste Dan Merisca si se prezinta singur : “Acest har l-am mostenit de la tatal meu, dar de pictura m-am apucat serios la Roma, vazand arta marilor maestri. Renasterea italiana a lasat o impresie definitiva asupra stilului meu de a picta : Carvagio, D’Anunzio, Leonardo Da Vinci, Michelangelo, dar ... eu ma situez pe o linie neorenascentista. Pictez de toate : portrete, nuduri, peisaje si, mai ales, fresce, toate numai in tempera sau in pastel, care in italiana se numeste
In fata ochilor se afla zeci de tablouri care-si asteapta privitorii.
Portretele lui D. Merisca sunt impregnate de impresia expresiei celui “prins” pe panza : bucurie, mirare, speranta, melancolie, toate transpar in acel tempera care “intra” perfect in pielea personajului ales. Nudurile se contempla in linistea rasfatului prin care trupul gol se lasa revelat ochiului. Sunt lumini lascive care lenevesc incitant peste sani, peste chipul ascuns intr-o penumbra, care te face, neindoielnic, sa-l cauti, sa-l “recompui” mental, dupa bunul plac, pantecele este oferit luminlor crude, chematoare secrete de dragoste si desfrau, coapsele se odihnesc lenese ca dupa un indelung travaliu erotic.
Trupurile goale sunt ori “victime” ale unei stari paradisiace, ori incordate intr-un spasm de tristete si disperare. Pielea nuda imbraca pasteluri calde sau reci, sidefii sau mate, dar toate respectand starea in care se afla personajul transpus pe panza de pictor.
In ceea ce priveste peisajele, ele “intra” preponderent in lumea apelor, pictorul fiind un Varsator. Sunt ape reci, vijelioase, spaland in linii inspumate tarmuri stinse de amurguri negre-sangerii, castele vechi si umbroase care isi zavorasc enigmele pe stanci alunecand in ceruri taiate de nori intunecati, strafulgerati de lumini lunare reci, unde luceafarul de noapte arde alb, rasfrant peste deplinatatea cerului, a apelor, a pamantului. Sunt amurguri luminoase, transparente sau apocaliptice, sunt ape serpuitoare pierzandu-se printre stanci inalbastrite de ceruri joase, lasate greu si iubitor pe pamant.
Temele biblice “dor” de moarte, ISUS este, cu atat mai acuzator cu cat privirea Lui este mai blanda, mai iertatoare, mai marcata de suferinta acceptata ca destin spre mantuirea oamenilor.
Culoarea predominanta a lui D. Merisca este albastrul, un albastru purificator, divin, un albastru puternic, ca forta a Vietii impotriva Mortii, a Luminii impotriva Intunericului. “Eu traiesc pentru arta si prin ea, pentru oameni”, sunt cuvinte cu care pictorul se autodefineste.
Pentru aceasta arta, pentru aceasta credinta, merita sa-l cautam pe D. Merisca intr-o sala de expozitie
(OBSERVATOR)
InfoTV Arad
"Drumul spre excelență - invitat D Merisca".
Vezi toată înregistrarea emisiunii realizată de Antoniu Martin avându-l invitat pe pictorul arădean, Dan Merisca!
CLICK pentru vizionare